Unul care a plecat sa gaseasca beleaua

     Era odata un boier bogat, care to auzea pe unul si pe altul spunand: se tin belelele demine, sau am dat de alta belea, si altele. Boierul to intreba cum e beleaua aceea cum este cand dai de belea, intrebare la care i se raspundea:
     -Da, boierule, da si dumneata o data de ea, si-ai sa vezi cum e.
     Pasamite, acel boier era si putin cam prostut, caci dupa ce a vazut ca oamenii de pe mosia lui nu-l pot face sa cunoasca beleaua a plecat in lume sa dea de ea. Pe unde trecea, nu intreba altceva decat unde poate sa gaseasca si sa cunoasca si el beleaua. Intr-o  zi a ajuns la o apa; a descalecat, a lasat calul si hainele pe mal si a intrat sa se scalde in garla. In timpul acesta au venit niste hoti, i-au luat calul si toate hainele si au plecat. Cand a iesit, ia hainele si calul de unde nu-i!
      A mers bietul om, in pielea goala, pana-n satul vecin, de unde a cerut niste haine, povestind oamenilor ce i s-a intamplat.
     -Ei, beleaua dracului! spuse unul.
     -Apoi tocmai dupa ea plecasem, raspunse boierul; unde as putea s-o gasesc?
     -Apoi, n-ai gasit-o, ce mai umbli dupaea? Ii spusera satenii.
     Se duse acasa, vesel ca a dat si el de belea.

                                              Ion Creanga, IX (1916), nr 7, pag. 250