Tu sa platesti, agă, calul!

     Cica pe cand turcul era stapan in tara noastra, venea primavara aici si toamna pleca acasa, in tara turceasca.
     Unul a avut un cal bartan, si el, ca sa nu-l mai duca acasa, nu l-a mai dus.
     Bietii oameni mureau de frica sa nu moara calul - cum a si murit - s-a zis:
     -Dac-a muri calul, ce facem noi, agă?
     Turcul a spus:
     -Ce, sa-l plateasca cine spune c-a murit.
     Primavara, cand a venit turcul, ei tremurau toti de frica, ce-o sa faca, c-o sa-i puie turcul sa plateasca  calul.
     Unul batran - tot vorba aluia, ca cine n-are batran sa-l cumpere - a  spus.
     -Sa taceti voi, sa nu vorbiti nici unul cu turcul cand a intreba de cal.
     A intrebat turcul, cum a venit in sat, adunand pe oameni:
     -Calul, ma, ce face?
     Unchiasul a raspuns:
     -Calul e bine, e la iarba pe camp.
     -Ia sa-l aduceti incoa sa-l vad, a zis aga.
     -Pai, nu-l putem aduce, agă, ca a umplut campul. Picioarele sun in colo, capul in colo, trupul in colo.
     -Bre, cum spui tu, a murit calul.
     Tu sa platesti, agă, calul, ca tu ai spus ca a murit.
     Si asa, cu batranul, au scapat oamenii de asa satara belea ce le cazuse pe cap.

                                                          Satire populare, E.S.P.L.A., 1957, pag.201