Stiu

    Un popa tanar sta la o carciuma in sat intr-o duminica dupa pranz, de vorba cu mai multi.
    Numai, iaca un tigan.
    Popa, de colo, hai sa rada de tigan.
    Tiganul batran, venea incet-incet inspre carciuma.
    Cand se apropie de tot, popa il chema la el:
    -Noroc tigane! ii zise popa cand se apropie.
    -Sarut mainile, cinstite parinte!
    -Mai, stii tu Tatal Nostru? il intreba popa, fiind incredintat ca tiganul nu-l stie.
    Tiganul intelesese ca-l chemase sa rada de el.
    Raspunse:
    -Ba stiu si pa mosul vostru. Era unul cu barba alba si lunga si cam prost la minte.
    Si se departa, de ramase popa cu gura cascata, ca un prost.
   
                                         Dumitru Stanescu, Glume si povesti 1895, p.110

In Iad

     Dupa cum tot omul stie, ca cei rai si pacatosi, ucigasi si nelegiuiti, nedrept-credinciosii, talharii si chiar hotii si miseii de tot felul, se duc, dupa ce mor, in iad, si acolo ii ia diavolul si-i pune la munci grele, ii arde in vapai, ii vara in smoala fiarta, pana la glezne, pana la brau, sau pana la piept, dupa vina fiecaruia, cate alte chinuti toate...
     Intr-o zi moare un popa. Il plange preoteasa, il boceste - ca-l iubea, biata femeie - , si dupa putina vreme, ori de dorul lui, ori de vreo boala, cade si ea la pat si, dupa ce boleste, moare.
     Daca moare, i se duce sufletul unde i se cadea: la iad - ca se vede ca facuse si ea cine stie ce blastamatii-, si acolo, cum intra, de cine dadu cu ochiiintai? De bietu-sau barbat, popa... Inota in smoala fiarta pana la genunchi.
     Se duse la el abia putand calca prin pustia de smoala si incepu sa planga si de mila lui, si de durere, ca si ea era, sarmana, in smoala pana la glezne.
     -Vai de mine si de mine, parintele, ce chinuri ne fu dat sa induram!... De mine mai calea-valea, ca ma arde numai nitel mai jos, iar pe sfintia-ta pana la genunchi.
     Popa se apleca spre ea si-i zice aratand mai in colo:
     -Taci proteaso, ca e bine si asa! Am avut noroc. Ia uite colo sfintia-sa mitropolitul cum inoata in smoala pana la gat!

                                           Gheorghe Chicos, Glume Romanesti, 1897

Leac pentru femei

     Traiau odata intr-un sat doi oameni cu frica lui Dumnezeu, cinstiti si gospodari. Amu , de la un timp, ce i s-o fi parut femeii, nu se stie, dar atat se stie: ca ea avea un gand, si ca sa scape de barbatul sau, intr-o zi se prefacu ca-i bolnava:
     -Vaileu, omule, nu ma lasa, vaileu, mor, mor, omule...
     -Ce-i, mai femeie? o intreba barbatu-sau.
     Lui nici prin minte nu-i trecea de ce boala sufere femeia lui.
     -Omule, ii zise femeia, du-te la spiterie si-mi ia vreo doua prafuri, ca mor.
     -Ce fel de prafuri , bre , sa-ti iau? o intreba barbatul.
     -Du-te, du-te mai degraba, ca mor. Inca mai stai de vorba? striga femeia la barbatul sau.
    Vazand bietul barbat ca nu e de saga, merge el, saracul, si la spiterie. Spiterul il intreaba ce vrea.
     -Am venit, domnule spiter, zise el, sa-mi dai niste prafuri.
     -Ce fel de prafuri? il inteaba spiterul.
     -Pentru femeie, domnule spiter.
     -Bine, ii zise spiterul, iaca ti-oi da. Vino mai incoace.
     Si cand romanul se apropie, el ii suiera doua palme, de-i venea taranului sa manance chibrituri ori sa bea apa rece...
     -Na, ii zise farmacistul tragandu-i cele doua palme, du-le acasa la nevasti-ta.
     Romanul nostru, de fel cam rabdator si putin cam sarac cu duhul a venit acasa, si cum nevestuica lui se facea iarasi bolnava, Gheorghe al nostru, cand i-a sters o palma, a rasturnat-o.
     -Na, femeie, ii zice el, asta doctorie mi-a dat spiterul!
     Iar femeia a sarit in picioare, parca n-o mai durea nimica, si umbla prin toate partile dupa treburi.
Vazand romanul nostru ca femeia lui s-a lecuit numai cu o palma, s-a dus din nou la spiter.
     -Domnule spiter, iti multamesc ca mi-ai lecut femeia numai cu un praf, si iaca, fiindca mi-a ramas , unul ti l-am adus inapoi.
     Si cand i-a haitit si spiterului o palma, l-a rasturnat jos, ametit. Apoi se intoarse multumit acasa ca si-a gasit leac pentru nevasta.

                                                                       Tudor Pamfilie, II, 1924

Cand se cearta avocatii

Doi avocati se certau cu furie.
     -Nu va temeti, zise unul din cunoscuti catre cei ce-i priveau, caci avocatii sunt ca taisurile foarfecelor: unul pe celalalt nu se taie, dara vai de cel ce intra la mijloc!
   
                                                   Culegere de anecdote vechi, Bucuresti, 1874

Primarul care spune drept

     Intr-un oras s-a facut o hala noua pentru macelari, insa dansii ziceau ca usa era prea stramta, asa ca un bou gras nu putea sa intre. Primarul veni acolo sa vaza ce trebuie de acut si, intrand pe usa cu bratele deschise, zise:
    -Vedeti ca aici intra foarte bine un bou gras?


                                 Diverse anecdote populare, Bucuresti, 1893

Laptar cinstit

     -Mai baietas, cate kilograme de lapte da vaca voastra pe zi?
     -Cam vreo opt.
     -Si ce faceti cu ele?
     -Pai, ce sa facem, doua le bem noi, si douasprezece le vindem la targ.

                                    Satul, VIII 1937, nr. 91

Morarul catre fiul sau

Morarul (catre fiul sau):
      -Fiule, luat-ai vama din sacul lui Petrea Papuc?
      -Luat.
      -Dar el te-a vazut cand ai luat?
      -Nu, caci doarme si nu l-am trezit.
      -Atunci ai grija, cand se scoala sa iei vama inca o data, caci Petrea asta-i Toma Necredinciosul: nu crede decat ceea ce vede.

                                Calendarul foii "Lumina satelor", Sibiu, 1929

Pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti!

     Un boier zgarcit, pierzand o suma insemnata de bani, s-a necajit astfel, incat in deznadejdea lui s-a spanzurat in odaia lui.
     Din intamplare, venea sluga lui, si vazand pe stapanul sau spanzurat a taiat indata funia in doua si i-a scapat astfel viata.
     Dupa trecere de vreo cateva luni, ceru sluga sa iasa din slujba stapanului sau. Zgarcitul ii multumi pentru ca i-a slujit cinstit si credincios, insa opri douazeci de parale sin simbria lui, subt cuvant ca funia cu care s-a spanzurat era de tot noua sica ar fi trebuit sa dezlege binisor nodul, dar nu sa-l taie in doua.

Cucoana si mielul

     O cuconita mangaia un miel de curand nascut si-l intreba pe cioban:
     -De ce nu are coarne?
     Ciobanul ii raspunse:
     -Pentru ca nu s-a insurat pana acum!

                                      P. Ispirescu, Snoave si glume, Craiova, 1883

Sa fiu al dracului!

     Un boier se pornise la drum si avea vizitiu un tigan. Ajung ei cu caruta la o apa care, neffind prea adinca, aveau chip a o trece de-a dreptul. Pe la mijlocul apei, vazand ca apa prinde a intra si in caruta, a zis tiganului, dandu-i de grija:
     -Mai tigane de mi-i ineca, sa fiu al dracului de nu te-i impusca!
Iar tiganul de colo, nu prost, zice:
     Cucoane, de mi-i impusca, sa fiu al dracului de te-oi mai sluji! C-asa se vinde cel prost, dracului, de pomana...

                                             Ion Creanga, II (1910), nr. 12 p. 381

Boieru-i tot boier

     Acu, cica intr-un sat traia un gospodar. De unde si pana unde, gospodarul nostru se imbolnaveste, iar intr-o buna dimineata il gasesc ai casei teapan si rece, mort ca toti morti.
     Ii fac toate randuielile crestinesti si-l pornesc la groapa. Cand sa-l dea inauntur, minune dumnezeiasca: mortul se scoala din sicriu si incepe a-si fae cruce si a povesti celor din jurul lui cele vazute pe ceea lume.
     Ce se intamplase? El fusese numai lesinat. Auzind si mosierita satului, careia ii murise sotul, de cele intamplate si de cele ce povesteste inviatul, l-a chemat la curte si l-a intrebat sa-i spuna daca a vazut si pe bierul ei.
     -Hei, cocoana, cum sa nu-l vad, l-am vazut si pe cuconasul. S-acolo-i tot boier!
     -Bine, dar cum, ce facea?mai intreaba cucoana, plina de bucurie cand auzi ca si pe ceea lume boieru-i tot boier.
     -Poi, ce sa faca? Cuconasul sta culcat pe-ul pat de fier, in mijlocul unei vapai de foc, iar eu, tot sluga, puneam lemne si-i dam focpe dedesubt. Vezi ca, oriunde, boieru-i tot boier!
 
                                                    Ion Creanga, IX 1916, nr.4 p. 127

Boierul si Pacala

     O data, Pacala statea la marginea unei paduri si se gandea ce sa mai faca. Si cand se uita pe drum, vede o trasura venind spre el. Repede se scoala, ia un trunchi mare de copac si-l ridica drept in sus. In trasura era boierul, cucoana si vizitiul, care mana caii. Boierul, vazand pe Pacala, spuse vizitiului sa opreasca trasura  si zice:
     -Buna ziua!
Pacala raspunde:
     -Multamim!
     -Dar ce faci aici?
     -D-apoi, cucoane, ia, am pus si eu lemnul ista sa se hodineasca olecuta, ca apoi il duc acasa. Da' dumneavoastra unde va duceti?
     -Eu am auzit de unul Pacala, care pacaleste oamenii, si ma duc sa-l gasesc, sa ma pacaleasca si pe mine.
Pacala zice boierului:
     -Nu te mai duce, cucoane, mai departe, ca eu-s Pacala! Dar acum nu pot sa va pacalesc, ca am uitat pacalitorul acasa. Daca insa voiti sa va pacalesc, ma duc pana ici in sat, acasa, sa-mi aduc pacalitorul, si apoi indata va pacalesc. Si ca sa vin mai degraba,dati-va jos din trasura si cucoana si vizitiul! Dumneavoastra, cucoane, tineti lemnul ista bine, sa nu se clatine nici intr-o parte, ca eu vin indata.
      Se da jos cucoana si vizitiul, si boierul tinea cat putea trunchiul sa nu se clatine. Pacala s-a suit in trasura, si pe ici ti-i drumul! Se face noapte. Pacala nu mai vine. Stau asa toata noaptea si a doua zi pana amiaza.
Numai ce trece un om pe acolo.
     -Buna ziua, zice omul.
     -Buna ziua, raspunde boierul.
     -Dar ce stati dumneavoastra acolea?
Atunci boierul spune omului ca tine copacul in sus, pana ce-a veni Pacala de-acasa cu pacalitorul sa il pacaleasca.
     -Mi-a spus ca vine degraba cu trasura, si nu mai vine.
Atunci omul spune boierului:
     -D-apoi, cucoane, nu-i destula pacaleala asta, ca s-a dus si cu trasura si cu cai cu tot?


                                           Satire populare, E.S.P.I A., 1957, p. 171