Taranul si zaraful

      Un taran venea la oras. Si trecand prin targ, vazu toate pravaliile pline de marfuri, numai la un zaraf nu  vedea nici un fel de marfa in pravalie. Mirandu-se de aceasta, intreaba pe zaraf:
     -Ce aveti aici de vanzare?
     Zaraful necajit, ii raspunse:
     -Capatani de magari.
     -Trebuie sa aiba buna trecere, domnule, zise taranul, caci vaz ca ti-a ramas numai una.

                                           Magazia de veselie sau romanul cel glumet, Bucuresti, 1893, pag 3

Tu sa platesti, agă, calul!

     Cica pe cand turcul era stapan in tara noastra, venea primavara aici si toamna pleca acasa, in tara turceasca.
     Unul a avut un cal bartan, si el, ca sa nu-l mai duca acasa, nu l-a mai dus.
     Bietii oameni mureau de frica sa nu moara calul - cum a si murit - s-a zis:
     -Dac-a muri calul, ce facem noi, agă?
     Turcul a spus:
     -Ce, sa-l plateasca cine spune c-a murit.
     Primavara, cand a venit turcul, ei tremurau toti de frica, ce-o sa faca, c-o sa-i puie turcul sa plateasca  calul.
     Unul batran - tot vorba aluia, ca cine n-are batran sa-l cumpere - a  spus.
     -Sa taceti voi, sa nu vorbiti nici unul cu turcul cand a intreba de cal.
     A intrebat turcul, cum a venit in sat, adunand pe oameni:
     -Calul, ma, ce face?
     Unchiasul a raspuns:
     -Calul e bine, e la iarba pe camp.
     -Ia sa-l aduceti incoa sa-l vad, a zis aga.
     -Pai, nu-l putem aduce, agă, ca a umplut campul. Picioarele sun in colo, capul in colo, trupul in colo.
     -Bre, cum spui tu, a murit calul.
     Tu sa platesti, agă, calul, ca tu ai spus ca a murit.
     Si asa, cu batranul, au scapat oamenii de asa satara belea ce le cazuse pe cap.

                                                          Satire populare, E.S.P.L.A., 1957, pag.201

De una, sau de doua?

     O cucoana avea o servitoare. Intr-o zi au facut dulceata de prune. Cucoana o povatui cum sa serveasca dulceata:
     -Vezi, Mario, dace e cineva de-ai nostri sau mai de jos, tu servesti cate o pruna. Daca vine cineva mai de sus, tu sa servesti cate doua prune.
     O data vin niste musafiri. Fata sta nedumerita cate prune sa serveasca la fiecare. Deschide usa si intreaba pe cucoana care vorbea cu musafirii:
     -Cucoana, musafirii sunt de-o pruna, sau de doua?

                                                             Izvorasul, XII (1933), nr. 1, pag 16

Bucuria slugilor

     Slugile unui boier foarte avar venira intr-o zi si se plansera ca n-au camasi. Boierul chema pe vataful sau de curte si-i zise sa scrie arendasului mosiei sale sa semene iute canepa, ca safaca slugilor camasi.
     Slugile incepura sa rada.
     -Strengarii, zise boierul, ia vezi-i ce multumiti sunt acum, c-or sa aiba camasi!

                                                     Demetriu Iarcu, Romanul glumet, 1874, pag 10

O ciudata asemanare

     Un tanar plin de fumuri se intorcea de la scolile cele mari, de unde unii, vorba ceea: boi merg si vaci se intorc.
     In drumul sau spre caminul parintesc, se opreste intr-un sat si trage la un birt  saracut, ca de obicei in partile noastre.
     Barbatul fiind dus la lucru, nana Fira avea sa ingrijeasca de toate cate tin de o casa taraneasca intreaga, vorba crisanului, si pe deasupra sa poarte de grija si de oaspeti.
     Studentul, colea, incepe sa ceara cate in luna si in soare; cugeti ca nu se afla in birt la "Nana Fira din Tataresti", ci te miri in care cetate, unde la o seama de oameni in birt le sta steagul si alearga ca prisnelul - parca strechea il apuca - indata ce se arata o fata straina. La nana Fira, dimpotriva, birtul pentru ea e numai a saptea roata la car.
     Studentul a fost din cale-afara de nemultamit.
     -Si de unde atata mojicie? zice el mahnit pana dincolo; sa stii dumneata ca eu sunt un om ce m-am adapat la izvorul stiintei, in doua, intelegi, in doua din cele mai mari scoli ale lumii,  si sunt doba de carte? Un om camine nu poate fi multamit iac-asa, numai cu a septea zama de chisalita.
     -A fi! raspunse nana Fira, iau invatatura de la un blastamat de vitel al nostru. Pana mai amus vro doua trei luni sugea la muma-sa numai, si puteai sa razbesti cu el. De atunci am dat a-l apleca la doua vaci. Acuma sa-l vezi, n-ai crede. S-a facut, ma rog, un juncateu lehamite mare, si mane-poimane o sa iese din el un bou de n-o sa-l incapa usa curtii.
     Studentul a ramas ca trasnit si ba sa-ti mai poata indruga o singura vorba.
 
                                                       Satire populare, E.S.P.L.A., 1957, pag 211

In cat timp se inconjoara Pamantul?

     Vazand un boier oarecare pe un mosneag de-ai nostri tinand de coarnele plugului - tras de doi bouleni -, intra cu el in vorba, mai despre una, mai despre alta.
     In sfarsit, vede boierul ca mosneagul, desi neumblat prin scoli, ci iac-asa la coarnele plugului, si iarna in jurul vetrei pe la sezatori, il rade frunte, cu toata pricopseala de prin cele streine, ca are scaun la vorba si bun temei.
     Daca-ntreaba boierul una, mosneagul i-o raspunde ca de pe carte, pe cand cela numai  pe dibuite putea sa brobodeasca intrebarile incurcate ale batranului.
     Ca totusi sa-l infunde, ii pune boierul intrebarea invatata prin carti: ca adeca in cat timp se poate inconjura Pamantul?
     -Ce mai vorba! raspunse mosneagul. Pamantul se poate inconjura intr-o zi si o noapte.
     -Na-ti-o franta ca ti-am dres-o, mosule! Cu asta o scrantisi cumu-i data, zice boierul.
     -Nici pic, boier dumneata! Pamantul se poate inconjura intr-o zi si o noapte ca untul; n-ai decat sa te tii de Soare, ca el in atata timp face calea.
     Boierul n-a mai raspuns o boaba.

                                                          Satire populare, E.S.P.L.A., 1957, pag. 200

Unul care a plecat sa gaseasca beleaua

     Era odata un boier bogat, care to auzea pe unul si pe altul spunand: se tin belelele demine, sau am dat de alta belea, si altele. Boierul to intreba cum e beleaua aceea cum este cand dai de belea, intrebare la care i se raspundea:
     -Da, boierule, da si dumneata o data de ea, si-ai sa vezi cum e.
     Pasamite, acel boier era si putin cam prostut, caci dupa ce a vazut ca oamenii de pe mosia lui nu-l pot face sa cunoasca beleaua a plecat in lume sa dea de ea. Pe unde trecea, nu intreba altceva decat unde poate sa gaseasca si sa cunoasca si el beleaua. Intr-o  zi a ajuns la o apa; a descalecat, a lasat calul si hainele pe mal si a intrat sa se scalde in garla. In timpul acesta au venit niste hoti, i-au luat calul si toate hainele si au plecat. Cand a iesit, ia hainele si calul de unde nu-i!
      A mers bietul om, in pielea goala, pana-n satul vecin, de unde a cerut niste haine, povestind oamenilor ce i s-a intamplat.
     -Ei, beleaua dracului! spuse unul.
     -Apoi tocmai dupa ea plecasem, raspunse boierul; unde as putea s-o gasesc?
     -Apoi, n-ai gasit-o, ce mai umbli dupaea? Ii spusera satenii.
     Se duse acasa, vesel ca a dat si el de belea.

                                              Ion Creanga, IX (1916), nr 7, pag. 250